Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Florin_Turcanu

Deputatul Florin Ţurcanu, preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Național Liberal, a adresat o scrisoare deschisă profesorilor botoşăneni cu privire la demersurile făcute în Parlamentul României, pentru deblocarea situaţiei de la  Botoşani.

Conţinutul scrisorii:

În aceste două săptămâni în care activitatea dumneavoastră a fost transferată în stradă, am făcut numeroase demersuri, chiar dacă ele nu au fost făcute publice, pentru ca situaţia existentă să-şi găsească rezolvare.

Comisia de învăţământ care activează la nivelul Filialei Teritoriale a PNL a preluat problemele dumneavoastră şi le-a transmis comisiei de la nivel central care a făcut o serie de demersuri în acest sens.

De asemenea, împreună cu colegii mei liberali din Parlamentul României, am făcut auzite glasurile dumneavoastră în această instituţie prin declaraţii politice şi interpelări.

Parlamentari precum Cristian Adomniţei (fost Ministru al Educaţiei), Mariana Câmpeanu sau Mihai Voicu au susţinut cauza dumneavoastră în faţa unui ministru care înţelege româneşte la fel de bine după cum vorbeşte!

Sunteţi minţiţi în fiecare zi, sunteţi amânaţi, sunteţi jigniţi şi umiliţi de nişte persoane cărora unii dintre dumneavoastră le-au fost dascăli, iar astăzi sunteţi dascălii copiilor lor!

Noi liberalii nu putem permite această stare de fapt pentru că dumneavoastră sunteţi cei care puneţi bazele unei societăţii prin însăşi meseria pe care o aveţi: CEA DE DASCĂLI! De aceea vom continua demersurile noastre pe toate căile avute la dispoziţie pentru ca drepturile dumneavoastră să fie recunoscute!

De asemenea vom milita pentru ca PROFESORII să-şi recâştige prestigiul şi demnitatea pe care O MERITĂ PE DEPLIN.
(DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Florin_Turcanu
DorohoiNews.ro, 29-03-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

Ofer spre închiriere spațiu comercial în centru

Ofer spre închiriere spațiu comercial în centru
Ofer spre închiriere spațiu comercial în centru, lângă Aurora. Spațiul are 130 m.p. ...

Vând vilă + teren intravilan

Vând vilă + teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vand apartament cu 3 camere, decomandat, etaj 3, complet renovat. Detalii la nr. 00393294611723

Ofer spre închiriere garsonieră

Ofer spre închiriere garsonieră
ofer spre inchiriere garsoniera in cartierul Victoriei Pt detalii sunati la nr 0778720249

Dumnezeu să o ierte!

Dumnezeu să o ierte!
Cu tristețe în suflet anunțăm trecerea la cele veșnice a celei ce a fost sotie, mamă și bunică ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de colega noastră, prof. Tatiana ...

Angajăm asistent medical de farmacie

Angajăm asistent medical de farmacie
Angajăm asistent medical de farmacie, CV-urile se pot depune la Farmacia Magistra din Dorohoi, B-dul ...

Vând apartament

Vând apartament
Proprietar - apartament 2 camere decomandate cu balcon, 52mp + boxa 2x3, parter, cartierul Plevna (vis ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro